Caravana filmului românesc la Mediaş

„Caravana filmului românesc” ajunge anul acesta, la Mediaş, evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș. Timp de trei seri, în perioada 28 – 30 iulie, în Piaţa Regele Ferdinand I, ora 21.00, vor fi prezentate filme pentru toate gusturile.

Programul proiecțiilor debutează vineri, 28 iulie, cu filmul muzical „În fiecare zi mi-e dor de tine”, regia Gheorghe Vitanidis, sâmbătă, 29 iulie, publicul se va întâlni cu actorul Mircea Diaconu, invitatul special al „Caravanei filmului românesc” la Mediaș, care va fi prezent la proiecția celor două filme în care deține rol principal: „Zâmbet de soare”, regia Elisabeta Bostan și „Doar cu buletinul la Paris”, regia Șerban Marinescu.

„Concertul”, regia Radu Mihăileanu, va încheia duminică, 30 iulie, seria celor trei seri de film românesc. Accesul publicului la proiecțiile din Piața Regele Ferdinand I este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Afis caravana filmului romanesc